Nici nu stiu…

Nici nu stiu cu ce sa incep, nu stiu nici cum sa termin, de cuprins nu mai spun… Sunt un pic trista, visul din noaptea asta, dormind pe un colt de pat, supusa unei diagonale imprecise, ascultand tunetele primavaratice ale lui 2018, m-a facut sa vad din nou in mine, in mintea mea, sa analizez si sa despic firul in patru, sa descopar traumele si trairile traumatice, cum bine spunea aseara Dobro…. Paranteza: aseara am ascultat emisiunea lui Dobro, de psihologie… de mult timp imi doream acest lucru, intr-o liniste aproape solemna sa pornesc radioul si sa ascult o ora de psihologie, 60 de minute sau chiar mai multe de cuvinte ale mintii pe intelesul mintii mele. Se pare ca aseara, dorinta mea s-a indeplinit, am avut parte de liniste, de 4 tigari si doi porumbei chinuindu-se sa se iubeasca  pe marginea unor cabluri alunecoase. Revenind la traume si la trairi….la vis… a fost simplu si el si interpretarea, cred….Nu mi-a placut ca m-a afectat… Un controlor RATB a intrat intr un metrou extrem de aglomerat si ne-a verificat cartelele. Evident, eram in regula, nu am mai sarit peste turnicheti in ultimii 20 de ani niciodata. Tin minte cu exactitate ca mai aveam cateva calatorii, dar, spre marea mea mirare, dupa ce controlorii coboara si usile se inchid, descopar ca a mea cartela nu numai ca este rupta, semn ca a fost verificata dar a fost si inlocuita cu una consumata complet. Am trait in somn, in vis o senzatie puternica si apoi am deschis ochii, am ascultat aceleasi tunete si am strans in brate un suflet bun… sentimentul pe care si acum il resimt este de tradare, de inselare si nu orice fel de tradare ci una gratuita, pe care nu o meritam, revedeam ochii controlorului si imi explicam privirea de „pe furis” de neinteles in primele momente. Ne este atat de teama de minciuna, de tradare, de lucruri omise si facute pe furis incat sentimentul de neincredere crescendo din sufletul si mintea noastra ne ocupa o parte din energie, din timp si din fericirea asigurata pana atunci de dragoste si afectiune.

COLECTIV

E posibil sa fiu in faza de negare… sentimentele contradictorii le-am avut sambata si duminica, de bucurie imensa ca am scapat din Colectiv si de tristete crunta pentru oamenii morti si raniti. In seara de vineri nu puteam decat sa plang, sa urlu cum nu cred ca am putut urla vreodata, strigand cat ma tineau plamanii ca “oamenii aia vor fi mutilati pe viata, oamenii aia vor fi mutilati pe viata”, neinchipuindu-mi o clipa ca vor fi si morti. Tipam dupa fiecare prieten pe care nu-l vedeam in jurul meu pe trotuar…Cristi? Unde e Cristi? Dragos, unde e??? Si apoi i-am vazut ok…Unul dintre ei ma tinea in timp ce incercam sa respir, nu puteam nu din cauza fumului, am iesit destul de repede cat sa nu inhalam, ci dintr-o panica si o stare de teama ce nu permitea aerului sa intre in plamani…acum imi doresc ca cei din club sa fi avut macar 10% din aerul pe care am putut eu sa-l respir afara… Un alt prieten venea si imi punea mana la ochi sa nu vad ranitii, asta cand putea, in rest s-a dus acolo si a ajutat oamenii sa mearga la ambulante…Bongu’, socat ca si mine, nu m-a lasat o clipa, ne-am tras unul pe altul afara din club, nemaistiind de ce sunt eu in fata lui, desi initial el fusese…am iesit cu spatele, impinsa de valul de oameni disperati si norocosi ca si noi, am reusit sa nu cad pentru ca ne-am tinut strans, strans de mana…m-am trezit cu niste vanatai, ce gluma, de ar fi avut si cei dinauntru doar cateva vanatai…Da, m-am trezit si cu berea in mana…Nu reuseam sa-mi dau seama de ce naiba mai aveam berea aia in mana, probabil ca instinctual nu am lasat-o jos ca sa nu se sparga si sa se mai intample ceva, nu stiu, chiar nu stiu…. Au venit doi tipi la mine si in timp ce isi luau carnea de pe maini si fata ma intrebau daca sunt ok, daca arata ok… Nu am putut decat sa le spun sa nu mai puna mana, sa se duca la ambulanta si…atat…. Nu am putut sa fac nimic nici pentru ei, nici pentru ceilalti, eram panicata si incercam doar sa respir… da, eu am respirat aer curat…altii nu…
Mici amanunte din ziua respectiva, isterii, beri in plus, pizza in Fabrica, tramvai pierdut, intarziat la concert, chemat prieteni din dreapta, unde stam mereu “pentru ca se aude mai bine” (ironia naibii…) in stanga, intre bar si usa, o privire la stalpul ala nenorocit si apoi la tavanul in flacari si un “IESIM ACUM” imperativ…
Ma simt vinovata ca eu am scapat ok si altii nu? Sunt fericita ca acum sunt la serviciu si m-am intors la viata obisnuita de dinainte de vineri? Sunt isterizata ca in jurul meu oamenii se arata afectati de ce au vazut la televizor, neavand aproape nicio empatie fata de cei care au fost acolo si au vazut ce am vazut eu… ce am simtit eu… Da, hai sa ne luam la intrecere, cine a vazut mai multe, cine sufera mai mult, cine a vazut mai multe stiri si mai multe imagini cu morti si raniti… Mi se spune mereu, nu te mai uita la trogloditii astia care nu respecta reguli, de la acordat prioritate pe trecerea de pietoni pana la indivizii care scuipa in tramvai, de la politistii care iau spaga pana la oprea care merge cu coloana, de la popii lacomi pana la babele proaste care stau la coada la moaste…sa nu ma uit, sa nu ma implic…Daca ignor, nu rezolv nimic…Daca nu ignor, tot nu rezolv nimic… Si atunci? Ce naiba sa fac????

Alo? Alo? Dl. Lingurica???

Lingurica si-a luat mobil. De vreo doi ani. E pe Orange, ca pe Vodafone e restul familiei si a vrut sa fie special. De fapt, voia sa vorbeasca mai mult cu surorile lui din provincie…v-am mai povestit de ele. Fiica-sa chiar isi amintea zilele trecute de scandalurile pe care i le facea, cand, in adolescenta, incuiata in casa fiind pentru ca lumea era straina pe strada si toti ii voiau raul, mai vorbea la telefon cu colege, prietene, cu iubitul cel mai mult, normal. Pe atunci aveau si cuplaj la telefon, astfel ca Lingurica afla cam ce voci se auzeau in receptor de la SRI-ista de vecina-sa care tot timpul era cu ochii si, normal, urechile pe ce se intampla in jur. Ei bine, Lingurica o certa intruna si o intreba retoric “Ce poti sa vorbesti atata la telefon??? Mai mult de cateva minute nu ai ce sa vorbesti! Buna! Ce mai faci? Bine? Bine! Pa! ”. Acum, cu evolutia asta tehnologica, Lingurica beneficiaza cu ajutorul aceleiasi fiice, de factura detaliata la Telekom, deh, asa vedem si noi ce si cum….Si vedem acolo: 23 de minute cu provincia, inca 27 cu Bucuresti-ul si asta in fiecare seara, ca, na, “minutele e incluse”! Pana intr-o zi cand ochelarii celei care printeaza desfasuratorul sar la zece centrimetri deasupra nasului la vederea lui….Factura depasise cu muuuult valoarea normala lunara. No problemo, nenorocitii astia de la Telekom ne fura, a disparut Romtelecomul, a disparut si cinstea si onestitatea si ce mai vreti voi!!!! Hai sa verificam! Si ce sa vezi? Lingurica sunase si pe MO-BIL, de pe fix, ca pe Orange, am uitat sa va spun, nu mai avea credit! Si nu sunase un minut- doua, de un “Ce mai faci?” ci 02:00:51! Da, doua ore si 51 de secunde! Trecand de la stari de tremurat, la roseata – vinetie din obraji si pana la balbaiala, Lingurica incerca sa convinga pe toata lumea din casa urland cat il tineau plamanii ca nu el a sunat pe mobil si mai ales ca nu el a stat doua ore de vorba! Si zice: “Va si demonstrez: NU am nr. asta de mobil in agenda, nu stiu ce e cu el, ma duc la Telekom sa vad ce se intampla, domne?!”

Normal ca nu-l avea, era al lui!

Se sunase singur de pe fix “sa vada daca merge”, isi raspunsese, banuiesc, si uitase sa apese tasta END!

Chestii

Eu, putin abtiguita in acest moment… si foarte probabil incoerenta…

Chestii (toate intamplate azi si prezentate cronologic….cred!) pe care nu le-am mai experimentat de mult sau chiar deloc:

-tipat la sefa ca nu stie sa adune niste cifre in excel si sa-i dea si cu virgula inainte de zecimale si nu cu punct

-certat copilu’ ca pana la varsta de aproape 6 ani nu e atent la cum sar eu coarda, ca sa invete si el

-necedat locul in troleibuz din cauza de muci de raceala si din cauza de lacrimi de tristete (combinatia e perfecta…daca va intreaba cineva de ce plangeti, raspunsul e simplu: “Nu plang, sunt foarte racita si imi lacrimeaza verzisorii, bitch!”

-vazut de una singura o piesa de teatru la comedie cu Mihai Bendeac (care e atat de bun pe scena, ca nu stiu de ce se strica la teveu)

-mers cu o buna prietena intr-un bar in care am promis ca nu ma mai duc din cauza de pus 8 beri in plus la o nota de plata… asta e, que sera, sera…. se pare ca o data cu varsta se duce naibii si verticalitatea, toti ne cocosam la un moment dat…

-vizitat cartiere marginase la ore tarzii in noapte…off, atat de multe masini scumpe cu soferi ieftini la volan…cica la afaceri… dar cel putin nu mai erau coloratele care vand facturi…

-papat friptura de pui cu carnacior dupa ce am vizitat cartierele mai sus mentionate… soricelul rontaie dupa tarie tonica

-reparat un televizor blocat prin simpla scoatere a stick-ului din el, m-am simtit ca baietii de la IT chemati sa repare ceva si ei doar dau un refresh…

– si seara nu s-a terminat…

– aaa, da, uite…cineva din Cehia a intrat pe blogul meu…sper ca a inteles ceva…

Coco & Stravinski

 

 

 

 

 

 

 

Ok… Am vazut si Coco & Igor.

Din pacate am plecat la drum cu lectia neinvatata, dorind doar sa-l vad pe Mads in rolul compozitorului rus, Igor Stravinski. De ce spun lectie neinvatata? Pentru ca filmele inspirate din realitate ma fac sa ma documentez inainte pentru a sti cam cum au stat lucrurile si sa vad cat au respectat scenaristul si regizorul adevaratele evenimente. Dupa vizionare, daca, dezamagita, constat ca nu au respectat… ghinionul meu…doar eu raman cu gustul amar nu si ei…

Revenind la Coco & Igor… nu m-am documentat si pace…

De Coco am auzit cum a auzit toata lumea, nu am citit despre firea ei independenta si despre stilul de a crea si a lucra cu angajatele sale; de parfumul ei cu numarul 5 nu stiu decat ca exista, nu am avut macar curiozitatea sa-l incerc in vreo parfumerie, eu fiind setata pe un singur parfum cu care ma cam identific (din nou probabil apare teama de schimbare!)

De Igor …cam acelasi lucru…am auzit si atat. In timp ce scriu randurile astea, ascult „Le sacre du printemps” dar sincer, nu e chiar stilul meu de muzica clasica.

De Mads, numai de bine. Repet ce am scris si in articolul precedent: un actor elegant care a jucat impecabil, a vorbit rusa si franceza in acest film si, evident, a cantat la pian, fiind in rolul compozitorului.

Va recomand filmul asta doar daca stiti ceva mai multe decat mine despre Coco Chanel si Igor Stravinski, daca nu sunteti adeptii creatiilor care va aduc inima in gat si o lasa acolo sa bata tare, tare sau a celor cu extrem de multe evenimente.

Este un film in care se vorbeste putin dar se spun foarte multe lucruri!

 

Mads Mikkelsen si Charlie Countryman

L-am descoperit in The Hunt. Mi-a placut al naibii de mult, e matur, e sexy, e serios si nu in ultimul rand extrem de talentat. Accentul il da de gol ca nu vorbeste engleza de cand mama l-a facut, dar sper sa nu incerce sa il schimbe, pentru ca si asta e la fel de fain. In ultimul timp am vazut Hannibal si evident acolo si-a dezvaluit si eleganta, de care se pare ca multi regizori si-au dat seama si l-au distribuit in filme in care el isi regaseste perfect locul.

Numele: Mads Mikkelsen.

Am devenit curioasa si am cautat mai departe, ce roluri a mai facut Mads.

Am vazut The necessary death of Charlie Countryman. Am pornit oarecum sceptica la vizionarea acestui film cu nume lung. Sceptica pentru ca apareau si nume romanesti, de genul Ion Caramitru si Florin Piersic jr. Nu stiu de ce dar, desi actori buni, romanii in filme straine nu-mi ofera prea multa …sa zicem… speranta ca acel film e unul reusit. Este evident o prejudecata de care va trebui sa scap, poate chiar am scapat…astept filmul cu Vlad Ivanov si pe cel cu Dragos Bucur si o sa revin la ideea asta.

Nu va povestesc filmul, punctez cateva lucruri care m-au miscat…da,  piatra asta din care sunt facuta, mai poate fi si miscata…

*desi rol secundar si de mafiot, Mads e la fel de talentat, puternic, enigmatic de sexy si interesant;

* mi-a placut la NE-BU-NI-E sa-l vad pe Shia LaBeouf conducand un trabant prin centrul Bucurestiului, avand-o in dreapta sa pe nimeni alta decat pe superba Evan Rachael Wood;

* cred ca filmul, intr-un procent covarsitor, a fost filmat in Bucuresti, recunoscand locuri cum ar fi Metrou Universitate si Romana, Bd. Magheru, Pasajul Villacrosse si multe altele care parca aratau mai bine in filmul asta plin de vedete decat in realitate sau decat cand le vad eu cu privirea mea mioapa si ingusta…

Urmeaza Coco Chanel & Igor Stravinski…

Cica sa fim mai buni…

Nu stiu cum e la voi, dar mie incepe sa mi se cam ia de sarbatorile astea. Indiferent de ce s-a intamplat acum mii de ani, de ce scrie prin biblie, de cat de buni ar trebui sa fim de acum incolo si cat de mult ar trebui sa iertam si sa fim iertati, evenimentele astea inseamna:

*cateva zile inainte (eu chiar mi-am luat concediu, ironic…de odihna pentru asta!!!) faci curatenie, speli geamuri, te pricopsesti cu pielea tabacita ca a unei taranci care nu a vazut crema de maini in viata ei si unghii rupte si murdare de ai impresia ca asa o sa ramai cu ele, mai ai in schimb si surprize cand gasesti chestii prin sifonier pe care nu le-ai mai gasit de mult din simplul motiv ca nu le-ai cautat, concluzie: sunt inutile!

* printre doua covoare periate si trei geamuri spalate pentru ca mai apoi sa le salute ploaia, o mai ajuti si pe mama, saraca…ea stie bucatarie al naibii de bine, nu cred ca s-a intamplat in zeci de ani de gatit ca cineva sa spuna sau mai rau, sa gandeasca, de vreo mancare ca nu e buna…drept pentru care are tot felul de cereri mai mult sau mai putin explicite…pai stai, zice ea, tac’tu vrea si drob si friptura si stufat si icre si peste marinat;X vine… si lui ii plac cozonacii, fac si d’aia; Y prefera sarmalele, facem si d’alea; Pasca? Pai cum sa lipseasca pasca de pe masa? Ne merge rau tot anu’ daca nu avem masa imbelsugata… La care se adauga: oua de toate culorile, branza, ceapa verde, usturoi, vin, tuica, afinata, zmeurata, catinata, palinca, bere cu alcool si fara alcool, suc, apa minerala si plata….ok, am obosit sa scriu, dar sa mai si gust, chiar sa mananc din toate astea…

*iar m-am pierdut in detalii…revin: eu fac curatenie de-mi ies ochii, mama face mancare de ii intra os prin os de cat a stat in picioare saptamana asta, tata cara sacosi intregi de la piata, Carrefour si Kaufland de i s-au lungit mainile… ca sa nu mai zic ce se intampla dupa: spalat de vase, dat cu aspiratorul ca deh, firimituri sunt o gramada… si tot asa…cum naiba de nu se mai termina treaba asta niciodata???

Pentru ce? Pentru ca cica a inviat Hristos si trebuie sa ne imbuibam, noi si musafirii nostri, cu kilograme de mancare??? Pai pana acum am obosit de treaba, acum obosesc de digerare…

Come on! Sa fim seriosi! Chiar nu pot sa fiu mai buna, asta nu e un sistem deloc bun decat daca esti musafir, ceea ce noua nu ni s-a intamplat de cand ne stim… lasa mama, ca macar stim ce bagam in gura…yeah, right! Mielul de anul asta care de fapt a fost ied a avut organe de porc! Deci, nici noi nu prea mai stim ce mancam!

Asadar, mi-am propus ca la anul sau in cel mai bun caz, de la anul, sa fiu musafir!

Si poate o conving si pe mama, ca altfel ea va face si curatenia si mancarea!

 

 

In tabara…sau nu…

In perioada liceului am avut pentru prima oara curajul sa-mi rog parintii sa ma lase intr-o tabara. Pana atunci tot ce insemna relationare, comunicare cu alte persoane decat rudele de gradul I sau vecinii de gard, erau subiecte tabu. Restul lumii pentru familia noastra era o salbaticie, ceea ce s-a demonstrat ulterior ca am devenit chiar noi pentru restul lumii. Nici acum iesirile in parc sau pe la diverse petreceri nu sunt frecvente pentru parintii nostri, ar putea furniza posibilitatea de a cunoaste oameni.

Sa revin la tabara…mi-am intrebat mama…ea mi-a raspuns: Nu stiu, du-te la tac’tu! M-am dus la tata…el mi-a zis: Du-te’n ma-ta pe gheata! Am insistat dupa cateva zile, voiam al naibii de tare sa merg in tabara aia, ar fi fost prima din viata mea, cu prima mea gasca, cu primul om de care ma indragostisem si cu care aveam o relatie extraordinara. Raspunsul pe care l-am primit in sfarsit de la tata, care probabil a realizat ca nu-mi poate da doar cu flit, a fost: Nu pot sa te las, cine stie ce se intampla acolo… Am incercat sa-l conving ca merge dirigu’, un om de nota o mie, Dzeu sa-l ierte, c-a murit intre timp….

Si acum urmeaza singura lectie de viata pe care propriul meu tata mi-a dat-o: Nu am incredere in dirigu’ tau, nu am nici macar in tatal meu!

Foarte probabil ca acel moment sa fi schimbat traseul vietii mele, alaturi de alte lectii primite si de la mama in perioada adolescentei mele oarecum rebele. Foarte probabil ca acum, dupa multi si rapizi ani, sa nu pot avea incredere in oameni, sa ma simt pierduta in universul mare daca cineva care dupa mult timp a reusit sa-mi castige acest sentiment extraordinar de incredere, imi pune la indoiala starea. E cumplit sa traiesti intr-o permanenta si constienta stare ca ceilalti nu dau doi bani pe tine si te mint sau denatureaza adevarul. E trist sa ramai singur intr-un univers personal pe care nu-l recunosti nici macar tu… mi-ar fi placut sa ma pot bucura de singuratate, sa nu o iau tot timpul ca pe o parasire, sa nu cada cerul pe mine gandindu-ma ca daca am ratat distractia in compania unor oameni, am ratat si distractia cu mine insami…

Multumesc, tata!

Caldurile lui Lingurica

Lingurica are doua surori, una mai mica si una mai mare decat el, amandoua locuiesc in provincie si le miroase gura. Femei de la tara, una mai putin emancipata, alta deloc, dar prima a avut de a face cu persoane importante si asta o face sa se considere si ea importanta. Personajul nostru le iubeste foarte mult, poate un pic mai putin decat pe Balana, Dacia 1310 de care va povesteam cu ceva timp in urma. Vorbeste cu ele la telefon in fiecare seara si, spre disperarea propriei familii, le da raportul. Ce a mai gatit nevasta, ce au mai facut fetele lui, pe unde se mai plimba ele, ce si-au mai cumparat, daca ar sti si data ciclului lor si cu cine si-o trag ele, probabil ca si acest lucru ar face subiectul unui raport catre cele doua…individe.

Voi face o paranteza…Lingurica are centrala termica. El a montat-o cu multi ani in urma si cu foarte multe vorbe de duh de genu’: mortii si mormantu’ ma-tii! Aceasta centrala este pornita doar cand Lingurica doreste, fiind un om zgarcit, niciodata in casa lui, indiferent de temperatura de afara, nu au fost mai mult de 16-17 grade. Una dintre fetele lui s-a imbolnavit de-a lungul timpului…raceli, migrene, gripe, infectii, probleme cu respiratia din cauza mucegaiului format pe pereti…chestii „simple” pe care a cheltuit o gramada de bani, desi si-ar fi dorit foarte tare sa ii dea la GDF SUEZ si sa aiba macar 21-22 grade C. Discutiile sunt la ordinea zilei din acest motiv, degeaba… Lingurica nu pricepe si pace…Da’ de ce sa dea el bani la gaze???? Asta este cea mai inteligenta explicatie cu care a putut sa vina.

Cica cine nu are un batran sa-si cumpere…ei, nu zau?!… Am inchis paranteza!

Cu foarte putin timp in urma, una din surorile lui Lingurica a venit in vizita. Inainte ca madama sa soseasca, ce face zgarcitul? Da drumul la centrala, face cald in casa, nepasandu-i ca propria familie a tremurat pana atunci la 15 grade…probabil s-a gandit ca s-au incalzit facand curatenia de Paste… sau poate nu a gandit deloc…