Intotdeauna am urmarit reclamele cu mare drag si interes, nu sunt foarte pretentioasa si ma axez mai mult pe mesaj decat pe executie. Dar, pentru ca nu sunt decat o simpla spectatoare, mai mult la noaptea devoratorilor de publicitate decat la tv, prefer sa le urmaresc pe net. Bongu’ a reusit sa ma faca aproape dependenta de Ads of the World, site pe care il vizitez de cel putin doua – trei ori pe zi. Ei bine azi mi a atras atentia un outdoor foarte simplu, care nu face altceva (din punctul meu de vedere, nicidecum al clientului sau al agentiei) decat sa sublinieze cu foarte multe linii si chiar cu un marker fosforescent, diferenta de civilizatie, cultura, logica si bun simt dintre RATB, adica o companie de transport public din Bucuresti, capitala unei tari, Romania parca i se spune si De Lijn, companie de transport, tot public, din Belgia. Acestia anunta imbunatatirea transportului pe timp de noapte si nu numai atat, chiar incurajeaza folosirea autobuzelor, indiferent de evenimentul la care va duceti.
Am spus-o prietenilor si acum scriu si aici: Bucurestiul ar fi intr adevar un oras viu, viata de noapte ar exista in orice zi a saptamanii iar tinerii si chiar si cei mai putin tineri nu si-ar mai pune problema transportului spre casa, nu s-ar mai gandi ca dau peste un taximetrist dement sau furacios…dar, la noi nu se poate!!!
In seara asta am ajuns in apropiere de intersectia Sebastian, care de obicei nu este foarte aglomerata, e pur si simplu blocata. Pana am traversat eu si am ajuns in statia de autobuz, realizez ca “traficul era fluent” si mai mult ca sigur datorita celor doi politisti din intersectie care fluierau si dadeau din maini mai ceva ca o obsedata de sport la sala de aerobic. Imi zic: ok, asta e de bine, nu trebuie sa ma mire, ci doar sa ma obisnuiesc cu binele. Dar ce mi s-a parut foarte simpatic (cu siguranta daca as fi fost in compania cuiva am fi facut o gramada de mistouri, asa …a trebuit sa ma distrez singura) a fost ca la un moment dat unul din cei doi politisti care s-a dovedit a fi o politista, a renuntat la fluier si a inceput sa tipe…nu intelegeam, nu mai are plamani sa sufle, dar poate tipa….si domne, tipa de ii sarea sapca de pe cap… si nu le spunea nimic gen: tu! treci mai in dreapta! tu! du-te dupa tramvai! baaaaiiii, ti-am facut eu semn sa treci??? Erau mai mult incurajari: hai, hai, hai!!! Banuiesc ca si-a pierdut vocea destul de repede, era deja ragusita!!! O invit pe doamna sau domnisoara politist si in intersectie la razoare, la kogalniceanu, la piata rosetti, la armeneasca si cam in toate intersectiile din bucurestiul asta plin de masini…
Aaaa, crezi ca e fain sa ai parul lung?? Da, e misto cand te vede cineva pentru prima oara si se mira cum de ti-a crescut parul 75 de cm, cand te intreaba cum reusesti sa ai grija de el, cum il speli, cu ce il tratezi, cum naiba rezisti cu toata claia aia pe cap. E misto cand te duci la concerte rock si dai din pleata pana nu ti mai simti gatul. E ok cand iti dai seama ca pentru unii e un fetis iar pt tine, fata cu parul lung e un atu si poti atrage nu stiu ce tip simpatic doar pentru ca ii plac lui gagicile cu parul lung si isi inchipuie de la prima intalnire cum iti plimbi tu parul pe pieptul lui in eventualitatea in care te convinge sa ti-o puna. E misto ca poti sa il prinzi in tot felul de chestii, poti sa il tii pe spate, in coada, poti sa il lasi drept sau sa il ondulezi, eventual ii mai dai si o nuanta de roscat, mai ales cele care cred ca o depresie sau pur si simplu o stare nasoala se rezolva cu schimbarea culorii parului. Dar, pentru ca de fapt la asta vroiam sa ajung, nu e deloc fain sa ai parul lung…”de ce?” o sa va intrebati voi, cele care ati fost destul de inspirate sa nu il lasati sa creasca prea mult. Simplu, pentru ca uneori te impiedica sa te intalnesti cu prietenii, pentru ca abia iesi din baie si mai apare cate unu’ la telefon sau pe mess care zice: noi iesim la bere, ce zici vii? WTF, acum spui?, abia am iesit din baie, nu pot sa usuc toata pleata in cateva minute, iar pe vremea asta as face o raceala de mii de ori mai puternica decat mult prea mediatizata gripa porcina. Pentru ca intr-o zi cand nu ti se pare ca sta bine te invita un tip super la o intalnire si nu poti sa te duci pentru ca parul arata aiurea si trebuie sa il refuzi, sa inventezi ceva, ca atunci cand esti intre doua epilari si nu poti sa ii spui proaspatului cu care ti-o tragi adevaratul motiv pentru care nu te duci nici azi nici maine pe la el… Shit, uneori imi vine sa renunt…
Desi saptamana asta a inceput promitator, cu o zi de concediu, de fapt in primele ore aveam intentia de a spune ca sunt in a patra zi de week-end, nu a continuat deloc in acelasi ritm. In primul rand, ziua de luni s-a cam dus naibii cu tot felul de treburi prin casa, calcat tricouri si camasi, descarcat niste filme si muzica si cam atat, poate doar baia fierbinte m-a scos din monotonie. Marti am luat o de la capat cu sclavia si au inceput si vestile mai putin bune: fata de 28 de ani a unui coleg a decedat dupa mai multe luni de suferinta. Nu pot si nici nu vreau sa incerc sa inteleg si sa simt ce simte un parinte cand isi vede copilul mort, indiferent de cauze…este impotriva firii, este poate cel mai dureros si neputincios sentiment. Asta ar fi un moment potrivit sa amintesc de saracia si nesimtirea din spitale, de umilinta pe care trebuie sa o suporte bolnavii si de toate lucrurile pe care trebuie sa le cumpere pacientii atunci cand se interneaza in spital, cum ar fi solutii perfuzabile, ace, tifon, spirt, medicamente, aproape tot este cumparat de cei suferind. De aici concluzionam ca toti banii pe care noi ii achitam sub forma de contributii, reprezinta chiria pentru patul din salon, eventual o mica atentie si un serviciu sumar din partea cadrelor medicale.
Mai pe seara ajung la iguana, care se pregatea pentru urmatoarele 3-4 zile de “fara apa calda si caldura” pentru ca s-a spart o teava pe undeva si inca nu se stie unde, “se cauta”… singura, poate se gaseste….tot singura… Astfel ca bebelu’ dadea semne de muci si bineinteles de o stare de disconfort care il impiedica sa manance, sa doarma, sa se joace si sa alerge prin casa… Plec de la ei si incerc sa ajung acasa…da, daca am pe unde, toata zona Timisoara, Razoare, Academia Militara, Kogalniceanu, Universitate, full de indivizi care isi folosesc masinile pe post de umbrela. Bai, (exact! Bai) ai masina care ajunge la 200km/h si tu o conduci pe o strada aglomerata, umeda cu doar 5 km/h si daca te-ai gandi un pic la fundul in continua deformare, ti-ai lua rucsacul, umbrela si ai lua-o pe jos…sau chiar… de bicicleta ai auzit??? Motiv pentru care am facut ore pana acasa. A fost frumos, m-am uitat pe geamul murdar al autobuzului la soferi nervosi, la pietoni stropiti din cap pana’n picioare, la copii trasi de bunicutze stresate care probabil isi spuneau in minte ca nu era obligatoriu ca nepotica sa se apuce de pian sau nepotelul de inot…ar fi stat si ea acasa, in fata televizorului sau crosetand un fular. Foarte frumos…Dar asta m-a pregatit pentru miercuri, cand planurile mele de dimineata nu s-au mai potrivit cu vestile de la pranz si cu nici cu actiunile de seara… Felix e bolnavioara, o alta veste trista, are foarte multi ani, iar de cateva zile e apatica, nu mananca si stapana nu prea se mai intelege cu ea si pentru ca poate este un catel foarte simtitor, are oroare sa mearga la medic…stie ea ceva… Am decis sa ma duc direct acasa, proasta inspiratie, asta mi-a furat 2 ore juma din viata sau mai bine zis, mi-a oferit 2 ore juma de lectura…Soimul ratacitor – Glenway Wescott – lecturat acasa, in fotoliu, sub o pilota groasa si o ciocolata calda in cana imensa primita cadou de la niste fosti prieteni, nu m-ar fi dat pe spate, dar citit in troleibuzul 66, cu care deja ma simteam inrudita de cat am stat impreuna, a fost un roman perfect. Acasa am avut o si mai proasta inspiratie, sa vad Stalker de Tarkovski. Atmosfera din film, sau cel putin din cele 40 de minute cat l-am urmarit, m-a facut sa cred ca si foarte laudatul regizor rus a trait mult prin zone cu temperaturi scazute, ploioase, cu mult noroi si saracie lucie… Ar fi trebuit sa vad simbolurile, cum mi-au recomandat Catalin – Treci-Acasa si Dragos, doi prieteni pasionati de filme, dar pentru mine nu a fost decat un moment deprimant…bine ca nu m-a tinut mult… Azi, joi, nu ma simt extraodinar, imi tiuie urechile si am palpitatii, probabil lipsa de cafea incepe sa isi faca de cap…dar diseara mergem la concert RUST, in Mojo…sau cel putin asta e planul… Restul saptamanii, in episodul urmator…
Va mai amintiti de revista Magazin de pe vremea lui Ceausescu? Eu imi amintesc! Era printre putinele ziare pe care le cumpara tata si in care chiar aveai ce sa citesti, nu te loveai de eternele sedinte ale comunistilor, de realizarile cincinale in hambare si nici de al paispelea congres al PCR. Ei bine, aceasta revista mai exista si acum, nu o cumpar cu regularitate dar de cate ori o fac, imi spun ca oamenii chiar au pastrat linia initiala si anume informarea publicului pe teme de istorie, geografie, sanatate, etc…scurt si la obiect, as caracteriza eu acest “saptamanal cultural – stiintific independent”!
La fel s-a intamplat si saptamana trecuta, am cumparat-o, am rasfoit-o un pic, am aflat tot pe scurt ca virusul oboselii este inrudit cu virusul HIV, ca in Olanda (offf, ce dor imi e de tine!!) arhitectii si inginerii se gandesc serios la cresterea nivelului marii, sa nu uitam ca aproape toata tara lor este la 5-6 metri sub nivelul marii si arata al naibii de bine, ca osteoporoza este considerata acum ca fiind “hotul tacut” din oase. M-am putut delecta cu cateva glume, cu rebus si sudoku, iar pentru cei interesati si de programul tv si astrologie, existau si astfel de rubrici.
Totul ok pana acum, au pastrat linia asa cum spuneam mai sus si probabil cititorii fideli sunt aceiasi de acum 20 – 25 de ani, inainte de aparitia zecilor sau chiar sutelor de publicatii pe diverse teme si mai ales a influentei crescande a internetului.
Dar, ce gasesc la pagina 5? Nu o tipa goala pe jumatate cu o mana ridicata si uitandu-se lasciv la manelistul care ii face poza…nu, mai rau! O gasesc pe Bratara. Adevarata Bratara, bineinteles…vrajitoarea si clarvazatoarea care nu a cunoscut esecuri cu harul si cu arta ei magica….bla bla bla. As fi trecut cu vederea o poza de a vrajitoarei, nu ar fi fost prima pe care o vad intr-un ziar, dar mi-a atras atentia votul de incredere pe care revista si jurnalistii angajati, redatorii o dau acestei individe. Pentru a afla ce iti rezerva viitorul, trebuie sa trimiti bani prin mandat postal, pe adresa redactiei, pe numele unui tip, Ionescu. Sunt sigura ca se vor gasi o gramada de naivi, care indemnati de aceasta gaselnita, de siguranta pe care ti-o da un astfel de anunt vor trimite banii pentru un viitor a la Bratara! Un fel de: “Daca trimit banii la redactie nu poate fi o inselatorie, oamenii aia chiar o cunosc si totul e pe bune”!!!
Am vrut initial sa transmit o scrisoare deschisa revistei “Magazin”, dar prea m-am luat cu vorba si nu ma voi multumi decat cu un articol pe blogul asta amarat si poate ca voi trimite si un mail la redactie si de ce nu, o sa mi se si raspunda!!!
Sa ne inchipuim impreuna o scena: pe holul unei firme se intalnesc doua persoane, X si Y, persoane care nu lucreaza in acelasi birou si nici nu intra in contact prea des.
Incep sa discute despre diverse, cam ce au mai facut, pe unde au mai baut, cu cine au mai umblat, un pic mai mult decat complezenta. La un moment dat, apare o a treia persoana, sa ii spunem Z, si care dupa ce le saluta, il priveste pe X si se porneste urmatoarea “conversatie”:
Z: Vezi, ca vreau sa vorbim! Neaparat!
X: Sigur, despre ce?
Z: Stii tu!
X: Adica despre chestia aia cu …
Z: Daaa, am noutati!
X: E de bine?
Z: Inca nu stiu…
Y se baga stingher in discutie si spune ca se retrage daca vor sa discute ceva urgent sau important
Z: Aaa, nu, nu e nici o problema…Nu e nimic…
X: Si? Cand ne vedem sa iti povestesc si despre… stii, am vorbit noi ieri sau alaltaieri!
Z: Serios? Gata? S-a rezolvat?
X: Ce? Aaaa, nu, cealalta chestie!
Y se retrage pas cu pas in speranta ca nu va ma fi asa jenat de lipsa de politete a celor doua persoane…Nu a putut in intregime, pentru ca ar fi trebuit sa isi ia ramas bun si sa nu-l lase pe X cu ochii in soare, legat de discutia initiala, bineinteles…
Oameni buni, e o chestiune de bun simt sa nu incepi o asa zisa conversatie cu cineva, avand secrete fata de o a treia persoana! E ca si cum ati fi pus mana la urechea celuilalt si ati fi susotit minute in sir. “Suna-ma” sau “vino pe la mine cand ai timp” ar fi fost de ajuns…Eu, adica Y, nu am nici o vina ca voi, X si Z, aveti secrete si nici nu ma intereseaza ca voi, X si Z, vreti sa pareti in fata mea ca ati avea cine stie ce lucruri importante de discutat, de pus tara la cale sau de schimbat doua hartii lipsite de valoare…
Ultimele cateva week-end-uri sau mai bine zis duminici, le-am petrecut savurand un serial de desene animate, numit DILBERT. Nu stiam mai nimic de serialul asta, desi am doua tricouri cu el si pe care sunt scrise diverse replici din serial, imprimeuri care atrag destul de des atentia, cum ar fi: My job is a near life experience…bineinteles ca il port si la munca!! Si definitia capitalismului: The taking money from stupid people…la asta imi amintesc ca si directorul s-a uitat atent si nu prea s-a amuzat!!
Am facut rost de cele doua serii, adica 30 de episoade, realizate initial sub forma de benzi desenate si pentru ca probabil in acea perioada, sfarsitul anilor 90, au avut foarte mare succes, s-au hotarat sa faca un serial…din pacate pentru noi, adevarati fani Dilbert, serial cu prea putine episoade. Ei bine, am facut rost de ele si impreuna cu bongu’ am urmarit Dilbert; tolaniti in pat sau zgribuliti sub paturi, cu pufuleti sau fara, am ras si ne-am uimit de cata imaginatie au dat dovada oamenii!! Vi-l recomandam si voua! Si daca sunteti pasionati de Family Guy sau South Park, sansele sa va placa sunt destul de mari iar personajele pe care le veti intalni, de ex. Dogbert, Ratbert (preferatul meu si din pacate prea putin “exploatat”), Catbert, Dilmom si multi altii, va vor FFFFAAAAASSSCINAAAA, cum ar striga Loud Howard!!!
In urma cu vreo doua saptamani m-am prezentat la sectia de politie sa imi depun actele pentru un nou pasaport. M-am asezat la coada, (da, suntem multi care vrem sa calatorim si pe alte meleaguri si care, bineinteles avem nevoie de pasaport!) si astept. Atmosfera ca intr-o sectie de politie, din stanga se aud voci de politisti cu chipiu purtat pe spate, cu vedere la fruntea lata, politisti care purtau discutii de prietenie, din cate mi am dat eu seama, cu domnii aceia mai colorati, cu lanturi de aur si cruci mari, mari, cu tricourile sclipicioase stranse pe burtile pline de mici, copane, fripturi de porc si tot ce se mai poate pune pe un gratar incins in spatele blocului, pe balcon sau langa bunicu’ in tintirim. Nu ma amuz, din contra chiar ma intristez stiind ca primii ar fi trebuit sa faca slalom printre masinile parcate aiurea dupa cei din urma si nu sa stea la o sueta in sectia de politie…
Revin la coada la care stateam…In fata mea o femeie in varsta, foarte guraliva, povestea inclusiv celor absolut dezinteresati, cate locuri frumoase a vazut ea, cat de impresionante sunt Italia, Franta, America si credeti ma, nu erau baliverne… Ma gandeam cu un pic de invidie, recunosc, cat de mult a calatorit femeia… aaa, am uitat sa spun: era o cucoana de fapt, vopsita proaspat, machiata binisor, imbracata destul de frumos si cu niste unghii aproape impecabile…am stat mult la coada, normal ca am avut timp sa o studiez… Intra in biroul unde se depune dosarul si se aud niste tipete…ale ei si ale functionarelor… Doamna de care va povesteam nu isi completase bine formularul, simplu de altfel. Se mai intampla, nu poti respecta toate casutele, mai depasesti un rand…lucruri minore de genul asta oricui i se pot intampla, numai ca batranica NU STIA SA SCRIE!! Avea idee cam cum sunt literele si cifrele!!Facandu-mi-se mila de ea (nu ma intrebati, habar nu am de ce) am ajutat o sa completeze alt formular (sau poate din plictiseala!). De mai multe ori am incercat sa vad ce scrisese in primul, asta pentru ca era cam surda si cand o intrebam cum o cheama sau cati ani are ma auzea toata sectia. Numele era gresit scris, de adresa nici nu mai zic, semnatura era o mazgalitura de prescolar si culmea, nu a stiut ce sa bifeze la sexul solicitantului M sau F. Si ma intreaba cu un chip de batran neajutorat: “Si? La asta ce completez?” Radeam si plangeam in acelasi timp! Doar diferenta de varsta m a oprit sa nu o intreb de ce nu scrie alfabetul macar o data pe zi, cand sta la coafor sau sa citeasca ceva, cand e la manichiura…
Da, ea este Smaranda Popescu, femeia analfabeta de 77 de ani, care a vazut si o sa mai vada lumea…
1. Când ţi s-a-ntâmplat ca lecţiile învăţate de la cei vechi să contribuie la succesul tău? Mai tot timpul, mai ales atunci cand constientizez ca iau anumite decizii oarecum influentata de ce am invatat de la altii sau din greselile lor
2. Dacă ai putea invita un mare clasic la cină, cine ar fi şi de ce?
Ion Creanga. Sunt sigura ca ne am distra ascultandu-i povestile
3. Cine-i cea mai influentă persoană în viaţa ta? Nu este o singura persoana influenta …mai toti apropiatii, de obicei le ascult parerile, desi incapatanarea-mi caracteristica ma impiedica sa le si urmez sfaturile in totalitate…mai mult mai inspir…
4. Care-i ambiţia ta secretă?
Pai…e secreta, nu? Daca nu era “secreta” ti as fi spus ca imi doresc sa castig la loto si sa calatoresc mai multi ani la volanul unei rulote 5. Preţul gloriei? Prietenii
6. Greci sau Romani?
Nu stiu…
Si pentru ca o leapsa trebuie data mai departe… astept niste raspunsuri de la mtcsol, degeaba si stropi de suflet!!!
