8

Mie-mi plac surprizele. Evident cele placute. Nu o sa intru in detalii si nici in cautarea motivelor pentru care mai toata lumea asta cu doua maini, doua picioare si un creier, mai mult sau mai putin functionale, prefera surprizele placute. De unde vine toata treaba asta cu surprizele? Pai, cand sunt acasa si nu am chef sa ascult o anume muzica, de ex. Amorphis (pe care ii astept cu maaare drag pe 9 nov.) sau Iced Earth (si pe ei ii astept pe 22 nov., mai ales pe vocal care sper sa cante mai bine decat arata, o voce a la matt barlow face cat toti pectoralii din lume!) sau Luna Amara sau Travka sau…sau… o gramada de “muzicanti”…in fine… dau pe Jango, un fel de radio unde iti poti pune tu cateva trupe ca fiind preferate dupa care el iti da ceva cam din aceeasi categorie, unele foarte cunoscute altele mai putin spre deloc. E ok, imi place, nu stiu niciodata ce urmeaza, ca si intr-o partida, nu vreau sa stiu cand imi saruta picioarele, cand imi mangaie sanii sau cand doar imi face un masaj usor…surpriza placuta sa fie…Buuun, sa revin la Jango… intr-o zi ce pune radioul asta? SIDE 8!

Voi ati auzit de trupa asta? Eu nu! I-am cautat pe youtube, nici urma de ei. Am dat un google si uite-i: sunt din State si nu stiu de cand canta dar prin 2006 au scos un EP “Brainchild” care suna foarte misto. Luati de savurati: SIDE 8

Noapte americana

Aseara, dupa o conversatie placuta cu o domnisoara care mi-a furnizat probabil ultimele bilete la Amorphis la pret redus, dupa o plimbare in cismigiu si apoi prin h&m, ultima concretizata cu achizitionarea a doua tricouri extrem de banale, dar de care sunt foarte incantata in banalitatea mea, dupa o vizita si o bere cu bongu’ la un adfel saracut, am ajuns la teatru. La scena se juca Noapte americana si pentru ca asa a fost sa fie, am ajuns singura si am avut timp sa studiez un pic oamenii spectatori si timp de o ora, oamenii actori. Pai, hai sa-i iau pe primii in colimator si evident sa-i critic pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine….ba pardon, scuze, la dat sfaturi sunt mai buna…in fine, indivizii astia erau imbracati ca de teatru national intr-o zi de sambata seara la premiera vreunei piese numai cu nume mari, urmata de un cocktail simandicos… dar nu m-a deranjat vestimentatia lor, nu dau doi bani pe toalele oamenilor, dar dau mai multi pe atitudinea purtatorilor de pantofi de lac, a cravatelor si a mai stiu eu caror accesorii opulente. Piesa a durat o ora fix, ei bine, tot o ora fix dornicii astia de cultura s-au foit, au scartait, au ragait, au vorbit la telefon…da, da…nu numai ca nu si-au inchis telefoanele, ba chiar au si vorbit, fara nicio jena, au scapat cesti cu ceai pe jos, au desfacut sticle de tuborg, au desfacut bomboane fosnitoare…

Evident, cei din a doua categorie, oamenii actori, au incercat sa se poarte cu profesionalism, au jucat in continuare… bravo lor, asta da rabdare si toleranta…

Aaaa, mi-am amintit si de domnisoara draguta care in inocenta ei i-a spus prietenului ca nu a inteles nimic, destul de tare cat sa auda si altii… el s-a rusinat, a privit in jur sa vada in fata cator oameni s-a facut de cacat si ne-am intalnit privirile…i-am zambit complice iar el mi-a raspuns cu un zambet trist…