Ce lipseste?

Imi aduc aminte cu foarte mare drag de calatoriile pe care le faceam in copilarie impreuna cu parintii si sora mea. Pregateam cort, saltele, paturi, imbracaminte groasa si subtire, mancare, tot ce era necesar pentru cateva saptamani de umblat prin tara. Ne trezeau la 2-3 dimineata si ne incurajau “hai, ca mai dormiti si’n carutza!” Si asa era. Doar ai mei erau atenti la drum, noi dormeam si ne trezeam cand ajungeam la mare, la timp sa prindem rasaritul si sa vedem soarele minunat printre copacii de pe drum. Dupa litoral mergeam la munte, harti, serpentine, ploi cu piatra si paturi puse pe parbriz sa le protejam, purcelusi de lapte, greturi, rau de masina, rasete, julituri, drumetii, securisti care ne spuneau sa ne ridicam cortul de langa padure daca nu vrem sa o incurcam, rauri in care ne raceam bautura si mamaliguta cu branza si carnita prajita de mama la butelia de voiaj. Ce sa mai …calatorii minunate! Le duc dorul si ma gandesc daca doar lipsa masinii ma impiedica sa continui “traditia” sau comoditatea, oboseala, lipsa de timp de care ma vait tot timpul. As fi ipocrita sa spun ca nu am avut vacante faine in ultimii ani,  dar e ceva care parca in copilarie era si acum nu…poate inocenta si lipsa de griji…