Magazinul cu Bratara

Va mai amintiti de revista Magazin de pe vremea lui Ceausescu? Eu imi amintesc! Era printre putinele ziare pe care le cumpara tata si in care chiar aveai ce sa citesti, nu te loveai de eternele sedinte ale comunistilor, de realizarile cincinale in hambare si nici de al paispelea congres al PCR. Ei bine, aceasta revista mai exista si acum, nu o cumpar cu regularitate dar de cate ori o fac, imi spun ca oamenii chiar au pastrat linia initiala si anume informarea publicului pe teme de istorie, geografie, sanatate, etc…scurt si la obiect, as caracteriza eu acest “saptamanal cultural – stiintific independent”!

La fel s-a intamplat si saptamana trecuta, am cumparat-o, am rasfoit-o un pic, am aflat tot pe scurt ca virusul oboselii este inrudit cu virusul HIV, ca in Olanda (offf, ce dor imi e de tine!!) arhitectii si inginerii se gandesc serios la cresterea nivelului marii, sa nu uitam ca aproape toata tara lor este la 5-6 metri sub nivelul marii si arata al naibii de bine, ca osteoporoza este considerata acum ca fiind “hotul tacut” din oase. M-am putut delecta cu cateva glume, cu rebus si sudoku, iar pentru cei interesati si de programul tv si astrologie, existau si astfel de rubrici.

Totul ok pana acum, au pastrat linia asa cum spuneam mai sus si probabil cititorii fideli sunt aceiasi de acum 20 – 25 de ani, inainte de aparitia zecilor sau chiar sutelor de publicatii pe diverse teme si mai ales a influentei crescande a internetului.

Dar, ce gasesc la pagina 5? Nu o tipa goala pe jumatate cu o mana ridicata si uitandu-se lasciv la manelistul care ii face poza…nu, mai rau! O gasesc pe Bratara. Adevarata Bratara, bineinteles…vrajitoarea si clarvazatoarea care nu a cunoscut esecuri cu harul si cu arta ei magica….bla bla bla. As fi trecut cu vederea o poza de a vrajitoarei, nu ar fi fost prima pe care o vad intr-un ziar, dar mi-a atras atentia votul de incredere pe care revista si jurnalistii angajati, redatorii o dau acestei individe.  Pentru a afla ce iti rezerva viitorul, trebuie sa trimiti bani prin mandat postal, pe adresa redactiei, pe numele unui tip, Ionescu. Sunt sigura ca se vor gasi o gramada de naivi, care indemnati de aceasta gaselnita, de siguranta pe care ti-o da un astfel de anunt vor trimite banii pentru un viitor a la Bratara! Un fel de: “Daca trimit banii la redactie nu poate fi o inselatorie, oamenii aia chiar o cunosc si totul e pe bune”!!!

Am vrut initial sa transmit o scrisoare deschisa revistei “Magazin”, dar prea m-am luat cu vorba si nu ma voi multumi decat cu un articol pe blogul asta amarat si poate ca voi trimite si un mail la redactie si de ce nu, o sa mi se si raspunda!!!

Iubitori de flori, my ass!!!

Mie imi plac florile. De orice fel, de plastic sa nu fie. In ghivece, in florarii, acasa in vaza, dar cel mai mult imi plac in mediul lor natural, pe camp de exemplu… chiar, imi pare rau ca nu am fost in olanda in perioada lalelelor… Nu sunt genu’ care vorbeste cu ele, cu gulu-gulu, manca-le-ar mama, frumuselele lu’ bunica, pur si simplu imi plac si am grija de ele. La serviciu, am cateva ghivece cu “balarii” (cum le spune colega mea de vis-à-vis!) chiar faine. O alta colega le aduce de acasa intr-un stadiu de perfuzie, daca pot sa spun asa, noi le resuscitam cateva saptamani sau luni si dupa aceea le ia din nou acasa, sunt ale ei, normal….dar,  mai sunt si plantele care nu plac tuturor, dar de care avem grija, plante care raman in birou in permanenta si anume cactusii… ii udam din an in paste, ne intepam in acele lor, ii injuram si ne intrebam ce naiba cauta acolo… dar, ei nu au nicio vina. 

Luni dimineata ce vad in ghiveci? O guma!!! Mestecata, cioflaita, inca stralucind de saliva!! Come on! Chiar nu a gasit un cos de gunoi in care sa-si arunce fabrica de baloane? Chiar nu i-a pasat ca vine o individa sa ude nenorocitul ala de cactus si ca nu prea ar avea chef sa isi prezinte micul dejun pe jumatate digerat… Ma gandesc sa lipesc o hartie pe usa prin care sa anunt posesorul ca guma  e inca in ghiveci si ca e invitat sa si-o recupereze!