Inceput de saptamana

Desi saptamana asta a inceput promitator, cu o zi de concediu, de fapt in primele ore aveam intentia de a spune ca sunt in a patra zi de week-end, nu a continuat deloc in acelasi ritm. In primul rand, ziua de luni s-a cam dus naibii cu tot felul de treburi prin casa, calcat tricouri si camasi, descarcat niste filme si muzica si cam atat, poate doar baia fierbinte m-a scos din monotonie. Marti am luat o de la capat cu sclavia si au inceput si vestile mai putin bune: fata de 28 de ani a unui coleg a decedat dupa mai multe luni de suferinta. Nu pot si nici nu vreau sa incerc sa inteleg si sa simt ce simte un parinte cand isi vede copilul mort, indiferent de cauze…este impotriva firii, este poate cel mai dureros si neputincios sentiment. Asta ar fi un moment potrivit sa amintesc de saracia si nesimtirea din spitale, de umilinta pe care trebuie sa o suporte bolnavii si de toate lucrurile pe care trebuie sa le cumpere pacientii atunci cand se interneaza in spital, cum ar fi solutii perfuzabile, ace, tifon, spirt, medicamente, aproape tot este cumparat de cei suferind. De aici concluzionam ca toti banii pe care noi ii achitam sub forma de contributii, reprezinta chiria pentru patul din salon, eventual o mica atentie si un serviciu sumar din partea cadrelor medicale.

Mai pe seara ajung la iguana, care se pregatea pentru urmatoarele 3-4 zile de “fara apa calda si caldura” pentru ca s-a spart o teava pe undeva si inca nu se stie unde, “se cauta”… singura, poate se gaseste….tot singura… Astfel ca bebelu’ dadea semne de muci si bineinteles de o stare de disconfort care il impiedica sa manance, sa doarma, sa se joace si sa alerge prin casa… Plec de la ei si incerc sa ajung acasa…da, daca am pe unde, toata zona Timisoara, Razoare, Academia Militara, Kogalniceanu, Universitate, full de indivizi care isi folosesc masinile pe post de umbrela. Bai, (exact! Bai) ai masina care ajunge la 200km/h si tu o conduci pe o strada aglomerata, umeda cu doar 5 km/h si daca te-ai gandi un pic la fundul in continua deformare, ti-ai lua rucsacul, umbrela si ai lua-o pe jos…sau chiar… de bicicleta ai auzit??? Motiv pentru care am facut ore pana acasa. A fost frumos, m-am uitat pe geamul murdar al autobuzului la soferi nervosi, la pietoni stropiti din cap pana’n picioare, la copii trasi de bunicutze stresate care probabil isi spuneau in minte ca nu era obligatoriu ca nepotica sa se apuce de pian sau nepotelul de inot…ar fi stat si ea acasa, in fata televizorului sau crosetand un fular. Foarte frumos…Dar asta m-a pregatit pentru miercuri, cand planurile mele de dimineata nu s-au mai potrivit cu vestile de la pranz si cu nici cu actiunile de seara… Felix e bolnavioara, o alta veste trista, are foarte multi ani, iar de cateva zile e apatica, nu mananca si stapana nu prea se mai intelege cu ea si pentru ca poate este un catel foarte simtitor, are oroare sa mearga la medic…stie ea ceva… Am decis sa ma duc direct acasa, proasta inspiratie, asta mi-a furat 2 ore juma din viata sau mai bine zis, mi-a oferit 2 ore juma de lectura…Soimul ratacitor – Glenway Wescott – lecturat acasa, in fotoliu, sub o pilota groasa si o ciocolata calda in cana imensa primita cadou de la niste fosti prieteni, nu m-ar fi dat pe spate, dar citit in troleibuzul 66, cu care deja ma simteam inrudita de cat am stat impreuna, a fost un roman perfect. Acasa am avut o si mai proasta inspiratie, sa vad Stalker de Tarkovski. Atmosfera din film, sau cel putin din cele 40 de minute cat l-am urmarit, m-a facut sa cred ca si foarte laudatul regizor rus  a trait  mult prin zone cu temperaturi scazute, ploioase, cu mult noroi si saracie lucie… Ar fi trebuit sa vad simbolurile, cum mi-au recomandat Catalin – Treci-Acasa si Dragos, doi prieteni pasionati de filme, dar pentru mine nu a fost decat un moment deprimant…bine ca nu m-a tinut mult… Azi, joi, nu ma simt extraodinar, imi tiuie urechile si am palpitatii, probabil lipsa de cafea incepe sa isi faca de cap…dar diseara mergem la concert RUST, in Mojo…sau cel putin asta e planul… Restul saptamanii, in episodul urmator…

Patinoare in Bucuresti

Vinerea am marele noroc de a o sparge usa de la birou pe la ora la care voi luati pauza de masa si cand va ganditi ca mai aveti cel putin 5 ore de lucru…asa ca am profitat din plin de soarele mai mult decat generos si de caldura si, cu rucsacul in spate si geaca pe o mana am facut o plimbare prin bucuresti…nu am cuprins o zona prea mare, facand comparatie cu plimbarile interminabile cu care eram obisnuita cu cativa ani in urma, dar, pentru ca in ultimul timp, activitatea asta mi-a cam lipsit din habar n-am ce motive, da, mi s-a parut o plimbare pe cinste….si, pentru ca aproape de jobul meu sau mai bine zis intre job si centru ma lovesc de ultimul mall deschis cu mare tam tam in rahova, si anume centrul libertatii, daca imi permiteti sa ii spun asa, am intrat atrasa doar de ideea de patinoar…pana la etajul cu gheata aferenta in stanga si in dreapta nu am vazut decat mari firme si dupa cum stiti si voi tot romanul indemnat de marea criza financiara despre care se va scrie in manualele de istorie, de economie sau cine stie, de economie politica, va cumpara numai produse romanesti….yeah, right…sa vedeti aglomeratie pe la adidas, lee, levi’s, nexus, etc….in fine, iar deraiez…am ajuns la patinoar unde o pipitza care nu cred ca avea 20 de ani tipa la microfon si indemna cei trei copii de pe gheata sa se distreze….e penibil, nu va recomand, in cazul in care sunteti dornici sa invatati sa patinati, sa riscati sa faceti vreo vanataie doua, sau pur si simplu sa va etalati talentul de surya bonaly nu va duceti acolo, e mic si cu siguranta plin de fitze, ca deh….e mall…

Mi-am continuat plimbarea prin zona unirii, apoi universitate unde in pasaj se lucra de zor, cred ca erau 3 muncitori pe metru patrat….stau si ma gandesc ca daca se muncea in acelasi ritm inca de la inceput pai nenea oprescu ar fi dat si premii pentru firma raspunzatoare cu patinoarul din pasaj….of, iar am ajuns la patinoar….cum naiba s-au gandit oamenii astia sa puna chestiile alea pe jos in pasaj? Ce incaltaminte poarta ei de nu ii deranjeaza cand traverseaza sau se duc la metrou? Cat de scumpe au fost pietrele alea pretioase pe care noi le calcam in picioare si in buzunarele cui au ajuns banii? Nici nu stiu de ce mai intreb…nici nu cred ca ma intereseaza, e de ajuns sa stiu ca cineva profita si asta imi provoaca greata….